duminică, 31 august 2014

Diverbium - Dialoguri Interculturale Itinerante #3



O atmosferă superbă și o zi frumoasă la cea de-a 3ª ediție a proiectului Diverbium - Dialoguri Interculturale Itinerante - un proiect care își propune să utilizeze spațiile neconvenționale pentru promovarea literaturii române. Realizator proiect: Asociacion Cultural Diverbium. Coordonator proiect: Gelu Vlaşin. Colaborator principal: A.S.A.R.S. (Asociacion de Escritores y Artistas Rumanos de España - ASARS) / Cofinanțator: DPRRP (Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. ). Dacă prima ediție s-a desfășurat în localitatea Parla (Madrid) în incinta Bisericii Ortodoxe Românești, ediția cu nr. 2 a poposit într-un restaurant din localitatea Vallecas iar ediția cu nr. 3 a fost realizată în aer liber, în parcul public din Casa de Campo (Madrid). Această ediție a fost dedicată Zilei Limbii Române și a beneficiat atât de poezie cât și de muzică românească. S-a vorbit despre Alexei Mateevici, autorul cunoscutului poem Limba noastră, a fost recitat poemul în diverse intrepretări ale celor prezenți. S-a vorbit despre autori români contemporani și au fost recitate din poemele acestora (Gheorghe Iova, Ion Stratan, Alexandru Mușina, Ion Mureșan, Mariana Marin, Octavian Soviany, Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin, Anca Mizumschi, Krista Szocz, Matei Hutopila, Ioana Miron, Ioan Pintea și alții). Am avut parte și de poezia celor prezenți: Marius Gîrniță, Marin, Dumitrescu, Gelu Vlașin, Lina Florea, Cecilia Limona, dar și de muzica românească intrepretată de Nicolae Petriman și Cristina Vlașin. La sfârșitul evenimentului coordonatorul acestui proiect, scriitorul Gelu Vlașin a avut parte de o surpriză din partea celor prezenți care i-au oferit un tort în formă de carte și o sticlă de șampanie cu ocazia zilei de naștere aniversată chiar în această zi (30 august).





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu